Kia Stinger 2020 facelift va fi comercializat in Coreea de Sud in cel de-al treilea trimestru al anului 2020, iar in multe din pietele globale Kia, catre sfarsitul anului.
Modelul vine cu o gama revizuita formata din trei motoare turbo pe benzina cuplate la o transmisie automata cu opt trepte. Un motor nou a fost adaugat in gama Stinger exclusiv pentru clientii din America de Nord. Noul motor ‘Smartstream’ T-GDi de 2.5 litri se afla intre cele doua propulsoare pe benzina existente, producand 304 CP la 5.800 rpm. Cuplul maxim de 422 Nm al noului motor in patru cilindri, este disponibil intre 1.650 si 4.000 rpm, soferilor fiindu-le usor sa accelereze si sa mentina viteze ridicate in toate conditiile de rulare.
Cel mai puternic motor din gama Stinger, motorul twin-turbo T-GDi de 3.3 litri din familia de motoare ‘Lambda’ dezvoltata de Kia, ramane neschimbat, cu exceptia unui nou sistem electronic de evacuare variabila. Aceasta consta dintr-o supapa tip ”future” controlata electronic, amplasata in traseul de evacuare, care se deschide si se inchide, producand un sunet mai proeminent, mai profund si sportiv in modul de conducere Sport, sau un sunet mai linistit si discret in modurile de condus Eco si Confort.
Pe langa imbunatatirea calitatii sunetului, traseul revizuit al evacuarii ajuta la eliberarea unui plus de putere de 3 CP (pentru un total de 373 CP la 6.000 rpm). Cuplul sau de 510 Nm este accesibil de la 1.300 pana la 4.500 rpm, oferind modelului Stinger performanta fara efort in orice conditii.
Motorul turbo ‘Theta’ de 2.0 litri in patru cilindri, disponibil de asemenea inca de la lansarea modelului in 2017, este neschimbat, producand 255 CP la 6.200 rpm si oferind un cuplu de 353 Nm de la 1.400 la 4.000 rpm.