Inmatricularile de autoturisme noi in Uniunea Europeana au scazut cu 6,4% in primele doua luni fata de anul trecut, la 1.401.960 unitati, potrivit ACEA.
In ianuarie – februarie, au fost inregistrate cresteri ale inmatricularilor de autoturisme noi in Germania (+5.6%) si Spania (+4.2), in timp ce Italia (-21%) si Franta (-15.7%) au raportat scaderi ale inmatricularilor.
Romania, pozitia 14 in UE, este una dintre pietele europene care au inregistrat un volum mai mare de masini noi anul acesta comparativ cu anul trecut. Piata a crescut cu 39% la 17.953 autoturisme noi inmatriculate.
Constructorii de automobile care au avut cele mai mari volume pe piata europeana in 2022 sunt grupul Volkswagen cu 399.173 unitati, in scadere cu 7,8%, urmat de grupul Stellantis cu 320.662 unitati, in scadere cu 15%, Hyundai cu 160.947 unitati, in crestere cu 30,5% si Grupul Renault cu 147.864 unitati, in scadere cu 2.4%.