Kia Motors a adus modificari semnificative celui mai mic model al sau, Picanto, care va fi comercializat in Europa incepand din al treilea trimestru al anului 2020. 

Modelul imbunatatit Picanto este disponibil in Europa cu trei motoare noi ‘Smartstream’ pe benzina, fiecare maximizand eficienta si reducand emisiile de CO2 in comparatie cu propulsoarele anterioare. Gama motoarelor este compusa din motorul de 1.0 litri T-GDi (turbocharged gasoline direct injection) care dezvolta 100 CP sau perechea de motoare aspirate natural de 1.0 litri si 1.2 litri DPFI (dual-port fuel injection), care produc 67 si respectiv 84 CP.

Printre alte inovatii, motorul de 1.0 litri T-GDi dispune de un sistem mai eficient de injectie de inalta presiune a combustibilului, de 350 bar. In acelasi timp, cele doua motoare aspirate natural inlocuiesc tehnologia cu injectie multi-punct (multi-point injection) cu noua tehnologie de injectie dual-port (dual-port fuel injection), ce ofera o sincronizare optimizata a timpilor de injectie pentru o eficienta maxima a consumului de combustibil. Motoarele ofera un circuit imbunatatit de recirculare a gazelor de esapament si o sincronizare optimizata a actionarii supapelor de admisie, pentru a imbunatati la maxim eficienta consumului de combustibil.

Toate cele trei motoare sunt echipate cu un nou sistem de management termic integrat (ITMS -  Integrated Thermal Management System), ce ofera o racire mai eficienta a camerei de combustie. Sistemul ITMS variaza caracteristicile de racire a motorului in functie de punctul de operare al motorului.

Modelul imbunatatit Picanto este primul model echipat cu noua transmisie manuala automatizata (AMT) dezvoltata de Kia. Transmisia AMT este construita pe baza unei transmisii manuale cu cinci trepte, echipata cu actuatoare care automatizeaza actionarea ambreiajului si schimbarea treptelor de viteza. Utilizand un singur ambreiaj uscat, transmisia AMT este o optiune rentabila pentru clientii care prefera comoditatea si utilizarea facila a unei transmisii automate, fara a sacrifica eficienta consumului de combustibil a unei transmisii manuale traditionale.

Modelul imbunatatit Kia Picanto va fi comercializat in toata Europa in al treilea trimestru al anului 2020, beneficiind de garantia unica Kia de 7 ani, 150.000 kilometri oferita standard.