Masina electrica solara Lightyear 0 este disponibila pentru comenzi la un pret de 250.000 euro cu TVA, in nuanta Zenith Silver. Pentru 5.000 de euro, modelul electric poate primi una dintre cele noua nuante disponibile.

Lightyear 0 este o masina electrica alimentata cu energie solara, care poate parcurge 625 de kilometri (WLTP) cu o singura incarcare. Automobilul electric foloseste puterea luminii solare pentru a-si mentine incarcata bateria de 60 kWh.

Pe autostrada, la o viteza de 110 km/h masina are o autonomie de 560 de km.

Acoperisul, capota si partea din spate ale modelului One sunt acoperite fiecare cu panouri solare care pot acumula energie in fiecare ora pentru parcurge pana la 12 kilometri.

O masina Lightyear 0 parcata poate acumula energie pentru a parcurge 96 de kilometri – mai mult decat suficient pentru calatoriile zilnice ale majoritatii oamenilor – in doar 8 ore sub soare puternic. Chiar si pe vreme nefavorabila, Lightyear 0 poate acumula energie pentru o autonomie de 40 de kilometri.

Presupunand ca oamenii conduc in medie 30 de kilometri pe zi, teoretic, bateria masinii nu ar trebui sa fie conectata la priza niciodata – desi Lightyear spune ca vehiculul va veni cu un sistem de incarcare rapida pentru cei care doresc sa-si incarce bateria mai rapid.