Mercedes-Benz eVito Tourer facelift va fi disponibil curand pentru comenzi, dupa ce in aprilie Mercedes-Benz Vito a fost lansat pe piata. eVito electric va avea o autonomie de 412 km WLTP.

Doua variante de lungime vor fi disponibile pentru comanda pentru autovehicului comercial usor cu 0 emisii: 5140mm sau 5370 mm.

Inaltimea autovehiculului ramane sub doi metri, chiar si atunci cand este echipat cu tractiune integrala.

Cu noul Airmatic, Vito isi extinde din nou spectrul deja variat de aplicatii. Fie ca este vorba despre un drum rural accidentat sau de o autostrada perfect plana: disponibil pentru prima data pentru modelele Vito, eVito si EQV (consum in regim combinat: 26,4-26,3 kWh/100 km; emisiile de CO2 combinate: 0 g/km) din octombrie 2020, sistemul Airmatic ajusteaza suspensia la conditiile necesare.

Active Brake Assist, Distronic si oglinda retrovizoare digitala extind gama de sisteme de asistenta din dotarea noului Vito, la 13 sisteme disponibile, fata de cele 10, disponibile pentru generatia anterioara.

Limitatorul de viteza integrat reprezinta un element extrem de interesant pentru clientii de flote: in functie de model, viteza maxima pentru un Vito omologat ca autovehicul comercial poate fi restrictionata la 120km/h sau 160km/h. Astfel, sunt reduse atat costurile in ceea ce priveste carburantul, dar si cele de intretinere, datorita uzurii scazute.

„Noul Mercedes-Benz eVito Tourer seteaza noi repere in segmentul sau in ceea ce priveste usurinta in utilizare zilnica. Datorita functiei de incarcare rapida si autonomiei de 421 de kilometri, eVito are un caracter flexibil si le asigura clientilor utilitate maxima”, a declarat Benjamin Kaehler, Head of eDrive @VANs, Mercedes-Benz AG.

Noul Mercedes-Benz eVito Tourer pastreaza design-ul consacrat al modelului Vito cu combustie interna. Insa, sub partea frontala se afla transmisia electrica, care alimenteaza rotile de pe puntea fata cu pana la 150 kW. Motorul electric, transmisia cu un raport fix, sistemul de racire si electronica de putere formeaza o unitate compacta.

Mercedes-Benz eVito Tourer, dispune de un incarcator de bord AC racit cu apa, cu o putere de 11kW.

Realimentarea are loc cu ajutorul unei prize CCS pozitionate in stanga barei frontale de protectie. Aceasta poate fi folosita si pentru alimentarea la statiile de curent continuu DC. Astfel, eVito Tourer poate fi incarcat de la 10% la 80% in aproximativ 45 de minute, la o statie rapida de incarcare, datorita capacitatii sale maxime de 110kW.

Datorita strategiei inteligente de operare, bateria noului Mercedes-Benz eVito Tourer poate fi incarcata si in timpul deplasarii.  In timpul unei depasiri sau in momentul actionarii franei, rotatia mecanica este transformata in energie electrica, folosita pentru incarcarea bateriei de inalta tensiune (recuperare). Soferul poate controla acest aspect in mod semnificativ, folosind paletele schimbatorului de viteza pozitionate in spatele volanului, dupa caz.