Mercedes-Benz Trucks & Buses Romania a livrat, la sfarsitul lunii iulie, o autobetoniera Mercedes-Benz Econic catre Romcim, companie apartinand Grupului CRH, unul din cei mai mari furnizori de ciment, agregate si betoane pentru sectorul de constructii din Romania.
Cu conceptul sau unic de sasiu cu podea coborata, motor modern Euro VI E, de 7,7 l si 354 CP, Econic este un autocamion ce indeplineste toate cerintele impuse de densitatea mare a traficului urban.
Designul cabinei „DirectVision” cu parbriz panoramic, podea coborata, precum si pozitia joasa la volan, comparativ cu alte camioane conventionale pentru constructii, ii permit soferului sa fie la acelasi nivel cu pietonii si biciclistii si, prin urmare, sa aiba contact vizual cu acestia in orice moment.
Vederea panoramica asupra participantilor vulnerabili la trafic este sustinuta, de asemenea, de usa plianta, vitrata pana la nivelul podelei, de pe partea pasagerului, ce ii confera soferului un nivel inalt de incredere si siguranta.
In completarea suprafetelor vitrate generoase, modelul Econic este prevazut cu un sistem combinat de oglinzi clasice si 4 camere video, ce permit anularea unghiurilor moarte, cu ajutorul unui monitor smart de 7 inch amplasat pe bord.
Un pachet extins de asistenti de siguranta ajuta soferul sa aiba sub control situatiile critice. Nu lipseste asistentul la mentinerea benzii de rulare, avertizarea acustica la mersul inapoi, dar si limitarea deplasarii cu spatele la maxim 9 km/h. Senzorii de lumina si de ploaie ajuta suplimentar soferul sa se concentreze pe condus.
Modelul Econic este dotat cu frana de motor, ESP, dar si cu Active Brake Assist 5, cel mai avansat sistem de franare de urgenta, ce poate reactiona prin franare totala in eventualitatea in care exista riscul unei coliziuni cu obstacole fixe sau mobile, inclusiv pietoni care traverseaza, vin spre autovehicul sau alearga pe aceeasi banda a carosabilului.
La acest capitol este de mentionat si frana de parcare electronica cu functie HOLD integrata. Aceasta contribuie la reducerea accidentelor prin activare si dezactivare automata, oferind un inalt nivel de siguranta si confort crescut in manevrare.
Econic este dotat, de asemenea, cu Sideguard Assist (Asistent la virare), ce contribuie la evitarea accidentelor in traficul urban aglomerat, prin detectarea persoanelor de pe partea pasagerului (pietoni, biciclisti etc) si avertizarea soferului prin semnale acustice si optice.
Nu in ultimul rand, Econic este prevazut cu un tempomat ce permite reglarea si mentinerea distantei fata de vehiculul din fata. Sistemul adapteaza automat viteza camionului, reducand astfel riscul accidentelor cu impact din spate si usurand deplasarea in coloana.
Econic a fost proiectat astfel incat sa sprijine perfect soferul in activitatea sa zilnica, de exemplu prin urcarea facila in camion, inaltimea confortabila in picioare in interiorul cabinei si prin dotarea cu o usa plianta cu deschidere spre interior, ce permite urcarea si coborarea pe partea opusa traficului. Accesul coborat este deosebit de practic in contextul lucrarilor cu opriri intermediare frecvente. De asemenea, podeaua coborata contribuie la reducerea riscului de accidente, de exemplu prin alunecarea la coborarea din vehicul.
Modelul comandat de Romcim este un sasiu Econic cu 4 axe in configuratie 8x4 si masa maxima autorizata de 32 tone. Insa confortul si manevrabilitatea acestuia, atat de utile in mediul urban, sunt duse la un nivel ridicat prin suspensia pneumatica reglabila cu pana la 160 mm si posibilitatea cresterii unghiului de atac la nevoie, dar mai ales datorita ultimei axe, cu functie viratoare, descarcabila, ce permite raze de bracaj reduse si uzura minima la virare.
Autosasiul este prevazut cu o autobetoniera Liebherr HTM 905F L, cu un volum de 9m3. Aceasta se remarca datorita functionalitatilor menite sa sporeasca siguranta, precum lampa de lucru posterioara, platforma de lucru cu sistem de protectie cf. EN12609, protectia completa intre mixer si sasiu, protectii ale rolelor de sprijin malaxor.