Mercedes-Benz Vans va avea un model nou, adaptat nevoilor familiilor, fiind totodata destinat pasionatilor de calatorii in aer liber. Noul Mercedes-Benz Clasa T va fi un autovehicul comercial usor compact.

Similar Clasei V, pozitionata in segmentul mijlociu, Mercedes-Benz Vans va oferi, de asemenea, din prima jumatate a anului 2022 un monovolum pentru clientii privati. Denumirea clasei acestui nou model este „Clasa T”.

"Cu noua Clasa T, vom oferi un vehicul destinat familiilor si pasionatilor de activitati in natura,  invitandu-i pe acestia in lumea Mercedes-Benz. Clientii din acest segment sunt in cautare de autovehicule compacte, atractive si practice - si tocmai acestea sunt cerintele pe care noua Clasa T le indeplineste", declara Marcus Breitschwerdt, Head of Mercedes-Benz Vans.

 Noul autovehicul va purta ADN-ul Mercedes-Benz. Litera T reprezinta conceptul de folosire eficienta a spatiului.

Noul Mercedes-Benz Clasa T ofera un spatiu incapator si este potrivit pentru o serie variata de utilizari, inclusiv transportul de pasageri, ca referinta in cadrul serviciilor de sharing. Usile glisante cu deschidere larga, atat pe partea stanga, cat si pe partea dreapta a autovehiculului, vor permite accesul usor si confortabil in interior. Pe langa motoarele conventionale, va exista si o versiune complet electrica.

In segmentul autovehiculelor comerciale usoare de dimensiuni mici, Mercedes-Benz Vans este reprezentat de Citan din anul 2012. In luna august a anului trecut, divizia Vans a anuntat un succesor, impreuna cu o varianta complet electrica.

Pe baza acestei platforme, vor fi create doua autovehicule: Mercedes-Benz Citan pentru clienti comerciali si Mercedes-Benz Clasa T pentru clienti privati. Clasa T si Citan vor fi realizate in cooperare cu Renault-Nissan-Mitsubishi.