Editia limitata a noului Volkswagen ID.3, ID.3 1ST, vine in premiera in Romania, la doua luni de la lansarea oficiala de la Salonul Auto International de la Frankfurt. Noul ID.3 1ST se va afla in perioada 30 noiembrie – 1 decembrie la parterul centrului commercial Baneasa Shopping City, in Bucuresti, fiind disponibil publicului larg.

ID.3 1ST este primul autovehicul electric din gama ID. produsa de Volkswagen, deja pre-comandat in peste 30.000 de exemplare in intreaga lume, si in numar mare in Romania.

Noul ID.3 1ST va fi disponibil pe piata din Romania incepand cu vara anului viitor, in trei pachete de echipare – 1ST, Plus si Max.

Preturile de pornire pentru piata locala pornesc de la 36.072 de euro pentru varianta Standard, 41.786 de euro pentru Plus si 47.505 de euro pentru varianta Max, fara subventii. De asemenea, toate versiunile ID.3 1ST pun la dispozitie trei variante de culoare, respectiv alb (Glacier White), gri (Manganese Grey) si turcoaz (Makena Turquois).

In Germania, pretul de pornire pentru varianta Standard este de 30.000 de euro, potrivit ev-database.org.

ID.3  va ajunge la clienti cu amprenta neutra de carbon, deoarece inclusiv productia acestuia este realizata aproape complet fara emisii de poluare. Modelul este produs la Zwickau, Germania, adaptata complet la productia electrica dupa investitii de aproximativ 1,2 miliarde de euro. Procesul de productie de la Zwickau este bazat exclusiv pe energie regenerabila inca din 2017.

Volkswagen va fi primul producator auto de pe piata locala care va oferi incarcari gratuite in primul an de utilizare la statiile electrice disponibile la toti distribuitorii sai autorizati, cu o limita de 2.000 kW/h (la un consum estimat de 15 kW ora, respectiv 13,333 Km). ID.3 beneficiaza de performanta mare de incarcare de 100 kW (pentru incarcare la curent continuu) si de 11 kW (pentru incarcare la curent alternativ). De asemenea, Volkswagen urmeaza sa comercializeze wallbox-uri, respectiv prize de inalta performanta pentru incarcarea rapida a autovehicului la domiciliul clientului.

Planurile Volkswagen pentru mobilitatea electrica sunt lansarea a peste 20 de modele electrice si comercializarea a peste 22 milioane de astfel de unitati pana in 2028.

Volkswagen a fost implicat intr-un scandal de amploare - Dieselgate - dupa ce a recunoscut ca, in perioada 2005 - 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vandute la nivel mondial cu un soft care falsifica rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Din cele aproximativ 11 milioane de vehicule afectate la nivel global, 8,5 milioane sunt in Europa.