Registrul Auto Roman a verificat in trafic, din punct de vedere tehnic, pe parcursul anului trecut, 69.130 de vehicule, la nivelul intregii tari. In urma controalelor inspectorii RAR au constatat ca 31.607 (45,72%) dintre acestea aveau deficiente tehnice majore si/sau periculoase si au fost declarate neconforme.

Cele mai multe neconformitati au fost constatate la:

  • instalatia electrica de iluminare-semnalizare (27%)
  • punti, jante, anvelope si suspensie (12%)
  • sasiu, cadru si elemente atasate sasiului (10%)

Neconformitati la sistemul de franare au fost depistate la 4% dintre vehiculele si in 1,57% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de directie. In urma masuratorilor efectuate s-a stabilit depasirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 2.579 autovehicule. Inspectorii RAR au depistat in trafic si vehicule cu defectiuni periculoase la sistemele de franare, directie sau la punti si fuzete. Astfel, in cazul a 3.616 vehicule s-a considerat ca acestea prezinta pericol iminent de accident.

In urma controalelor mixte desfasurate de RAR si Politia Rutiera, pe parcursul anului 2019 au fost aplicate 22.447 de sanctiuni, au fost retrase 17.938 de certificate de inmatriculare, au fost imobilizate 413 vehicule si 113 ITP-uri au fost anulate.

In situatia in care una dintre masurile luate a fost retinerea certificatului de inmatriculare, acesta poate fi redobandit numai dupa efectuarea unei inspectii tehnice specifice la reprezentantele RAR din tara.

Rezultatele controalelor desfasurate in trafic nu reflecta starea generala a parcului auto din Romania, deoarece echipajele mixte RAR-Politie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defectiuni.