Potrivit firmei de consultanță AlixPartners, anul acesta aproape 7,7 milioane de vehicule, inclusiv de transport mărfuri nu vor putea fi produse din cauza lipsei microcipurilor, ceea ce va însemna o pierdere de 210 miliarde dolari, valoare dublă față de previziunile din mai.

În al doilea trimestru al anului s-a simțit cel mai mult lipsa microcipurilor, iar reluarea sperată a producției de microcipuri nici măcar nu a început, din cauza răspândirii variantei Delta a virusului Sars-Cov-2 și noilor focare de Covid-19 în sud-estul Asiei. AlixPartners consideră că lipsa microcipurilor va continua cel puțin până în cel de-al doilea trimestru al lui 2022.

În SUA, în iulie, 14.920 de unități au părăsit fabricile, în timp ce numărul vehiculelor comandate, dar care nu au fost livrate, s-a triplat față de aceeași lună a anului trecut, ajungând la 262.100 de unități, potrivit Act Research. Iar comenzile de vehicule grele au fost în august de 36.900 de unități.

Unii producători schimbă oferta de semiconductori de la camioane medii la grele, alții asamblează vehiculele și le lasă în curți în așteptarea finalizării cu microcipuri.

Dar nu numai semiconductorii lipsesc, potrivit firmei de cercetare Ftr, ci și cablurile, oglinzile retrovizoare și componentele din plastic.

CEO-ul Traton (holdingul care controlează Man și Scania) a confirmat că lipsa nu se referă doar la electronice, ci și la alte componente, din cauza lipsei de materii prime, spunând că această criză va dura cel puțin până la începutul lui 2022. Mărcile Traton iau piese de la vehicule complete nevândute pentru a le monta pe cele deja comandate, dar evident este doar o soluție temporară.