Citylink, platforma de mobilitate urbana dezvoltata de o echipa locala de antreprenori, anunta ca serviciul de Car Sharing se extinde in afara Bucurestiului si include acum, si localitatile Corbeanca, Otopeni, Chitila, Mogosoaia, Popesti-Leordeni, Magurele si Glina.

“Lansam, in regim pilot, si segmentul Premium, in parteneriat cu Autoklass. Astfel, flotei noastre i se adauga si modelele Mercedes-Benz GLA si Clasa C, pentru o gama completa de automobile disponibile oamenilor care aleg Citylink”, a declarat Igor Grosu, CEO si cofondator Citylink.

De asemenea, optiunile de parcare incluse in experienta Citylink, unul dintre aspectele mentionate cel mai des de soferii din Capitala drept factor dificil de gestionat, se extind si includ, de acum, si spatii rezervate in parcarile private. Primii parteneri care se alatura serviciului Citylink cu spatii dedicate sunt Athenee Palace Hilton, AFI Cotroceni si Veranda Mall. In continuare, utilizatorii serviciului au inclusa parcarea gratuita, indiferent de timpul de stationare, in toate parcarile Capitalei administrate de municipalitate.

Lansat in luna ianuarie, serviciul Citylink a acumulat, pana in prezent, peste 6.000 de utilizatori ai aplicatiei, dintre care trei sferturi sunt barbati. O treime dintre utilizatori se incadreaza intre 25-34 de ani, 29% au 18-24 de ani, iar 19% apartin categoriei 35-44 de ani.

Orele de varf de utilizare sunt 07.00-09.00, iar zilele din saptamana cu un nivel maxim al cererii sunt marti, miercuri si joi. Peste 60% dintre utilizatorii aplicatiei folosesc smartphone-uri cu sistem de operare Android, iar aproape 40% sunt posesori de terminale iOS.

Cel mai activ client Citylink a efectuat 79 de curse in primele doua luni de la lansarea serviciului, in timp ce persoana care a avut cea mai lunga durata de folosire a automobilelor a acumulat nu mai putin de 50.318 minute, echivalentul a aproape 35 de zile de utilizare Citylink. 

Cel mai lung traseu efectuat de un utilizator a fost de 545 kilometri, pe o durata de 7.172 minute de inchiriere a automobilului, echivalentul a aproape cinci zile.