Mercedes-Benz a prezentat interiorul modelului EQS, cu un ecran de 141 cm (55 inch), denumit Hyperscreen, care acopera tot tabloul de bord.

Constructorul german va dezvalui pe deplin versiunea de productie a EQS pe 15 aprilie. Modelul va fi prezentat in 2021.

„EQS nu este doar o masina care face apel la (aproape) toate simturile umane. Ca un vehicul exceptional de inteligent, are si el multe simturi. In functie de echipament, pana la 350 de senzori de diferite tipuri sunt folositi ca elemente senzoriale in toata masina. Acestea masoara distantele, viteza si acceleratiile, conditiile de iluminare, precipitatiile si temperaturile, precum si miscarile pleoapelor soferului sau limbajul pasagerilor. Aceasta bogatie de informatii este procesata de unitati de control care, controlate de algoritmi, iau decizii cu viteza fulgerului. Noul EQS isi poate extinde capacitatile pe baza noilor experiente, deoarece este extrem de capabil sa invete datorita inteligentei artificiale (AI),” spune Mercedes-Benz.

Producatorul auto a enumerat cateva exemple despre cum si unde AI imbunatateste experienta clientilor. Sunetul optional de conducere este interactiv, reactionand la o duzina de parametri diferiti, cum ar fi pozitia pedalei de acceleratie, viteza sau recuperarea energiei. Alegerea programului de conducere influenteaza si sunetul de conducere.