Soferii care au ramas fara permis de conducere si sustin un examen cu teste grila in 2022 pentru redobandirea permisului auto suspendat pot reduce termenul cu o treime, nu la 30 de zile precum in 2021, potrivit Ordonantei nr. 1 din 27 ianuarie 2022.

Testul poate fi sustinut pana in a 20-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce. Anul trecut, testul se putea sustine pana in a 30-a zi, inclusiv. Si in 2022, examenul pentru redobandirea permisului poate fi sustinut de mai multe ori si este gratuit.

Ordonanta nr. 1 din 27 ianuarie 2022 a modificat articolul 104 din Codul rutier:

„(1) La cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce aplicata pentru savarsirea unor contraventii se reduce cu o treime, de catre seful politiei rutiere a judetului sau a municipiului Bucuresti pe raza careia a fost savarsita fapta ori de catre seful politiei rutiere din Inspectoratul General al Politiei Romane, dupa caz, daca sunt indeplinite, cumulativ, urmatoarele conditii:

a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie;
b) a obtinut permisul de conducere cu cel putin un an inainte de savarsirea faptei.

(2) Conducatorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai nu beneficiaza de reducerea perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, daca:

a) a cumulat, din nou, cel putin 15 puncte de penalizare in urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei suspendari a exercitarii dreptului de a conduce;
b) sanctiunea contraventionala complementara s-a dispus pentru savarsirea contraventiilor prevazute la art. 102 alin. (3) lit. a) sau art. 102 alin. (4);
c) perioada de suspendare a fost majorata, conform legii;
d) perioada de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce este aplicata prin insumarea mai multor perioade de suspendare prevazute de lege dintre care cel putin una prevazuta de art. 102 alin. (3) sau art. 102 alin. (4)”.

Pentru redobandirea permisului suspendat chestionarele contin 15 intrebari, iar cursantul trebuie sa raspunda corect la 13 intrebari in 30 de minute.