Union Cars Suceava, reprezentanta autorizata Ford din zona Moldovei, a oprit activitatea in service, masura implementata in contextul epidemiei COVID-19.
"Se suspenda activitatea in atelierele mecanica si caroserie, temporar, in perioada 01.04 - 30.04.2020. Mentionam ca in perioada 01.04 - 30.04.2020 activitatea in showroom-ul Ford se desfasoara in format restrans, dar cu program normal de luni pana vineri, in intervalul orar 8.30 – 17:00. Sambata si duminica – Inchis", spun reprezentantii companiei pe pagina de Facebook.
Municipiul Suceava a intrat in carantina totala pe 30 martie. Union Cars Suceava este dealer Ford autoturisme si vehicule comerciale, precum si Suzuki in zona Moldovei.
Industria auto din Romania este unul dintre cele mai afectate sectoare de efectele pandemiei de coronavirus.