ADAC, organizația germană de autovehicule, a explicat că nu poate recomanda 18 din 19 cele mai vândute autoutilitare de pe piaţă, din cauza lipsei caracteristicilor de siguranță de pe modelele standard.
Majoritatea furgonetelor sunt vândute în cea mai ieftină formă, consideră ADAC pe site-ul ETSC (Consilul European de Siguranţă în Transport). Iar potrivit Oficiului german de statistică, autoutilitarele au fost implicate în peste 14.000 de accidente, soldate cu răniri în 2019, iar în 66% din cazuri, unde au murit 126 de persoane, aceste vehicule au fost cauza principală. Potrivit ADAC, coliziunile din spate și accidentele care implică pietoni și bicicliști, care sunt frecvente în traficul urban, ar putea fi prevenite sau cel puțin atenuate cu ajutorul sistemelor automate de frânare de urgență.
Începând cu luna iulie a acestui an, toate noile tipuri de vanuri vor trebui să fie echipate standard cu o serie de sisteme de siguranță, inclusiv cu sisteme de frânare automată de urgență. Cu toate acestea, vor mai trece mulți ani până când aceste vehicule mai noi vor reprezenta majoritatea flotei din Europa.
O serie de teste efectuate recent de Euro NCAP a avut rezultate pozitive, dar testarea a cuprins doar vehicule cu echipamente de siguranță opționale.