Uber lanseaza un nou serviciu in Bucuresti, Cluj, Timisoara, Brasov si Iasi. Utilizatorii Uber din Romania pot selecta in aplicatie optiunea „Comfort”, pentru masini mai spatioase si soferi care au un rating foarte bun. Pretul este cu aproximativ 20% mai mare decat pentru UberX.

Pasagerii care aleg noul serviciu se vor bucura de curse realizate cu vehicule cu spatiu suplimentar pentru picioare, la un pret usor mai ridicat decat cel pentru cursele cu UberX (cu aproximativ 20% mai mare).

Inainte de inceperea cursei, utilizatorii pot alege, direct din aplicatie, cum doresc sa se desfasoare calatoria. Spre exemplu, pot alege intre trei optiuni de temperatura si pot opta pentru o calatorie in liniste. Mai mult decat atat, acestia vor fi asteptati de soferi pana la 10 minute la punctul de preluare, in schimbul unei mici taxe suplimentare, astfel incat sa nu fie nevoiti sa plece in graba spre destinatie.

„Cu ajutorul noii optiuni Uber Comfort, utilizatorii din Romania vor avea posibilitatea de a comanda curse in vehicule mai confortabile, cu soferi care au un rating foarte bun si servicii personalizate, la un pret doar putin mai ridicat fata de cel pentru UberX. Suntem incantati sa lansam acest serviciu pentru toti utilizatorii care isi doresc sa se simta mai confortabil pe parcursul calatoriei si sa ajunga la destinatie mai relaxati, oferind in acelasi timp noi surse de venit soferilor cu un rating bun”, a declarat Nicoleta Diaconu, Manager General Uber Romania.

Pe langa procesul extrem de simplu prin care utilizatorii pot comanda o astfel de cursa, acestia vor beneficia si de toate celelalte avantaje ale aplicatiei, precum informatiile transparente si precise despre pretul cursei disponibile inainte de inceperea acesteia, modalitatea simpla de plata, prin aplicatie sau cash, si numeroasele masuri de siguranta, alaturi de informatiile despre sofer si cursa pe care le au la dispozitie. La fel ca in cazul celorlalte servicii Uber din Romania, atat soferii, cat si pasagerii, trebuie sa poarte masca pe parcursul calatoriei si sa confirme ca au luat masurile de siguranta necesare inainte de inceperea cursei.

Uber este o platforma de transport alternativ care si-a inceput activitatea in anul 2010.