Hyundai recheama in service 281.000 de vehicule in America de Nord din cauza dispozitivelor de pretensionare a centurilor de siguranta care ar putea exploda si proiecta fragmente de metal in pasageri. Deja au avut loc trei astfel de cazuri.

In septembrie, NHTSA a anuntat Hyundai despre un accident care a implicat un autoturism Elantra din 2021, in care dispozitivul de pretensionare a centurii de siguranta de pe partea soferului s-a declansat anormal, provocand ranirea piciorului ocupantului cu fragmente de metal.

Modelele vizate de campanie sunt unele vehicule hibride Accent fabricate intre 2019 si 2022, Elantra an de fabricatie 2021 – 2022 si modelele Elantra hibrid fabricate intre 2021 si 2022.

In cazul unui accident, dispozitivele de pretensionare a centurilor de siguranta ale soferului si pasagerului fata ar putea exploda la declansare. Dealerii vor asigura dispozitivele de pretensionare a centurilor de siguranta cu un capac.

Dispozitivele de pretensionare a centurilor de siguranta fac parte dintr-un sistem care blocheaza centura de siguranta pe loc in timpul unui accident pentru a oferi protectie suplimentara ocupantilor.

Aceasta rechemare se extinde si inlocuieste patru rechemari anterioare. Toate vehiculele Accent, Elantra si Elantra HEV deja reparate in cadrul rechemarilor anterioare vor trebui sa aiba noua operatiune completa, a declarat Administratia Nationala pentru Siguranta Traficului pe Autostrazi (NHTSA).

Noua rechemare include 239.000 de vehicule in Statele Unite si aproximativ 42.000 in Canada, spune Hyundai. Doua raniri au fost raportate in Statele Unite si una in Singapore.