Interesul francezilor pentru Dacia a inceput sa creasca in acest inceput de an. Astfel, doar in luna februarie inmatricularile de autoturisme noi Dacia in Franta au crescut cu pana la 33,7% in comparatie cu aceeasi luna a anului trecut, au declarat cei de la Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile, conform publicatiei romania-insider.com.

 

In luna februarie 2016 s-au vandut aproximativ 8.800 de masini, insemnand cu 2.200 unitati mai multe fata de luna trecuta a aceluiasi an.

 

La nivel general, in jur de 167.000 de masini au fost inmatriculate in Franta in luna februarie, ceea ce inseamna o crestere de 13%. De aceasta crestere au profitat, in special, cei doi constructori francezi, grupul Renault, cu vanzari ce au crescut cu 14,2% in timp ce vanzarile celor de la Peugeot Citroen au urcat cu 9,8%.

 

De asemenea, in primele doua luni ale anului 2016, vanzarile modelelor Dacia au crescut cu 15% in Franta, totalizand 17.500 de masini vandute doar pe teritoriul francez. Totodata, piata auto franceza a crescut cu 8,7% in aceeasi perioada, echivalentul a 305.000 de vehicule vandute.

 

In schimb, in ceea ce priveste inmatricularile de utilitare usoare noi marca Dacia in Franta, acestea s-au redus la jumatate in luna februarie 2016, pana la 152 de unitati, in timp ce piata a inregistrat o crestere de 12,9% pana la 33.209 unitati, potrivit publicatiei economica.net.

 

Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile preconizeaza pentru acest an o crestere de pana la 2% a pietei auto din Franta.

 

Anul trecut, Dacia a vandut 550.920 de unitati, din care 36.946 de masini in Romania, 100.035 de unitati in Franta, 55.135 de vehicule in Spania si 47.453 in Germania, fiind primul an in care spaniolii au cumparat mai multe masini Dacia decat germanii.

 

Conform declaratiilor lui Mihai Bordeanu, director de marketing al grupului Renault pentru Marea Britanie si Irlanda, vanzarile din insula au ajuns in 2015 la 30.012 unitati, ceea ce asigura companiei romanesti o o cota de piata de 1,09%, conform celor de la capital.ro

 

Cele mai cautate modele Dacia, la nivel mondial, sunt Sandero (185.854 unitati), Duster (165.275 unitati), Logan (101.677 unitati), Dokker (65.114 unitati) si Lodgy (aproximativ 33.000 de unitati).