Volkswagen a prezentat monovolumul electric VW ID Buzz, o reinterpretare a modelului construit in anii 1950-1960 (Volkswagen hippie /VW Bulli).

Noul Volkswagen ID Buzz va fi produs la uzina din Hanovra. Volkswagen spune ca ID. Buzz si ID. Buzz Cargo vor ajunge la dealeri in toamna lui 2022.

Viitorul VW ID. Buzz este bazat pe aceeasi platforma modulara a germanilor pentru vehiculele electrice (MEB). Prin urmare, noul van VW va primi un motor electric montat in partea din spate de 204 CP si 310 Nm de cuplu. Viteza maxima este limitata electronic la 145 km/h. Capacitatea bateriei este de 77 kWh.

VW ID. Buzz va avea si un model cu tractiune integrala AWD cu doua motoare electrice. Puterea acestuia va fi de 300 CP, iar cuplul de 459 Nm.

Versiunile ID. Buzz si ID. Buzz Cargo cu ampatamentul standard (2.988 mm), similar cu al modelului T6.1, au 4.712 mm lungime. Spre comparatie, cu acelasi ampatament T6.1 are 4.904 mm in lungime. Volkswagen spune ca raza de bracaj este de circa 11 metri, asemanatoare cu cea a unui hatchback Golf.

Microbuzul electric are 1.937 mm inaltime si 1.938 mm in cazul van-ului. Cele doua ID. Buzz au 1.985 mm latime (excluzand oglinzile exterioare). Noul model electric este astfel cu 81 mm mai lat decat T6.1.

Cu 5 pasageri, capacitatea portbagajului este de 1.121 litri. Daca al doilea rand de scaune este rabatat, capacitatea de incarcare creste pana la 2.205 litri. Volkswagen ID. Buzz Cargo are un compartiment de incarcare de 3,9 mc, poate primi doi europaleti incarcati transversal.