Reabilitarea tronsonului 2 dintre Mihaesti si Caracal, parte din DN 6 Alexandria - Craiova, avanseaza dupa mai bine de 10 ani de intarzieri, 12 oferte fiind depuse pentru reabilitarea acestui tronson, a anuntat ministrul Transporturilor, Catalin Drula.
"Ma bucur sa anunt ca, dupa mai bine de un deceniu de intarzieri, reabilitarea tronsonului 2 dintre Mihaesti si Caracal, parte din DN 6 Alexandria - Craiova, avanseaza in sfarsit. Licitatia pentru acest proiect a fost relansata in luna martie a acestui an, iar astazi s-au depus 12 oferte in cadrul procedurii. In afara de repararea covorului asfaltic pe cei 48 de km ai lotului care se afla pe raza judetului Olt, modernizarea acestui drum presupune si reabilitarea a 9 poduri, inclusiv reparatii capitale la podul peste raul Olt de la Stoenesti", a precizat Catalin Drula.
Potrivit acestuia, proiectul este estimat la aproximativ 300 de milioane de lei si va fi finantat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operational Infrastructura Mare - POIM.
Executia lucrarilor va dura cel mult 18 luni, conform cerintelor CNAIR.
In paralel, pentru sudul si sud-estul tarii, ministrul Transporturilor spune ca se inregistreaza progrese si in proiectele pentru alte drumuri de mare viteza care vor oferi o alternativa la circulatia pe drumurile nationale si, implicit, degrevarea acestora de trafic:
- Craiova - Lugoj - licitația pentru proiectare a fost lansata la inceputul lunii iunie;
- Craiova - Targu Jiu - contractul pentru proiectarea la cheie a fost semnat in martie 2021;
- Craiova Pitesti - tronsonul dintre Slatina si Bals va fi dat in folosinta anul acesta;
- Bucuresti - Alexandria - licitatie pentru proiectare a fost lansata in luna mai.