Centura rutiera a municipiului Bucuresti nu poate fi transferata din administrarea Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) in cea a Primariei Capitalei, asa cum a solicitat Guvernului edilul-sef Gabriela Firea, afirma reprezentantii CNAIR.

Potrivit surselor citate, sectiunile A1-DN2, DN 2-A2 si centura de sud beneficiaza de finantare din fonduri europene nerambursabile pentru care se aplica principiul asigurarii "durabilitatii" proiectelor cu finantare europeana, respectiv monitorizarea pe parcursul implementarii lor si ulterior, pe o perioada de 5 ani de la finalizarea acestora.

Reamintim ca primarul general, Gabriela Firea, a solicitat Guvernului ca Municipalitatea sa administreze si sa finalizeze lucrarile initiate la Centura Capitalei.

"Monitorizarea va urmari pe aceasta perioada ca investitia sa nu sufere modificari substantiale, conform art. 57(1) din Regulamentul Consiliului UE 1083/2006 privind dispozitiile generale referitoare la FEDR, FSE si FC, si anume modificari care rezulta dintr-o schimbare in natura proprietatii asupra unui obiect din infrastructura sau care rezulta din incetarea activitatii productive. Drept urmare, la acest moment, nu exista posibilitatea transferului Centurii rutiere a municipiului Bucuresti din administrarea CNAIR SA", precizeaza reprezentantii CNAIR.

Centura Bucurestiului se afla in diferite faze de executie, fiind partial receptionata.

In prezent, este in derulare faza de actualizare a documentatiilor pentru promovarea din fonduri nerambursabile a sectorului de sud al Centurii, paralel cu derularea de catre Banca Europeana de Investitii a unui studiu privind abordarea optima a acestui obiectiv - studiul ,,Drumuri Orbitale Bucuresti'.

Pâna la momentul stabilirii acestei strategii, CNAIR are in derulare mai multe proiecte pentru realizarea Centurii Bucurestiului. Astfel, se afla in executie sectiunea A1-DN7, modernizare la 4 benzi, cu o lungime de 8,6 kilometri, stadiul fizic actual fiind la 57%.

De asemenea, in procedura de licitatie se afla sectorul cuprins intre DN2-A2, in lungime de 11,4 kilometri (termen limita pentru primirea ofertelor 13.06.2017), si nodurile de la Centura de sud, intersectie DN4 si DJ 401.

"Centura Bucuresti, sectorul cuprins intre DN2-A2 - acest obiectiv prevede executia lucrarilor pentru modernizarea a 11,524 km din Centura rutiera a municipiului Bucuresti, sectorul DN2 (km 12+300)-A2 (km 23+750). Principalul scop al acestui obiectiv consta in sporirea capacitatii de circulatie prin trecerea de la doua la patru benzi - câte doua pe sens, dar consta si in eliminarea unor intersectii la nivel prin realizarea unor noduri rutiere, a unor pasaje noi, precum si reabilitarea pasajelor si a podurilor existente", spun reprezentantii CNAIR.

In ceea ce priveste nodurile de la Centura de sud, pe 2 mai 2017, a fost transmisa spre validare la ANAP documentatia de atribuire pentru procedura de achizitie publica 'Largire la 4 benzi a Centurii rutiere a municipiului Bucuresti Sud, intre A2, km 23+600 si A1 km 55+520' - Lot I: amenajare nod rutier CB - DN4 (Oltenita) km 29+500 - km 33+190; Lot II Amenajare nod rutier CB - DJ401 (Berceni) km 33+190 - km 35+600".

In cazul DJ 401 (Berceni) - la intersectia cu DJ 401, spre satul Berceni, soseaua de centura trece la nivel, in timp ce pe deasupra va fi construit un sens giratoriu suspendat (asemanator cu cel de la Domnesti), iar in privinta DN4 - la intersectie cu DN 4, spre Oltenita, soseaua de centura va trece la nivel pe sub un sens giratoriu suspendat pe care se va muta actualul DN 4 (vor exista rampe de coborâre de pe giratoriul suspendat catre toate directiile soselei de centura).

"In perioada imediat urmatoare se va semna contractul cu antreprenorul pentru realizarea obiectivului Proiectare si executie Pasaj Suprateran pe DJ 602, Centura Bucuresti - Domnesti. Conform strategiei promovate de CNAIR SA, Ring 0 Bucuresti, zona de sud - va fi realizat la profil de autostrada", au mai aratat reprezentantii CNAIR.