Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat procedura de licitatie deschisa pentru atribuirea contractului ”Completare studiu de Fezabilitate si Proiect Tehnic pentru Autostrada Brasov - Fagaras". Sectorul are o lungime de 48 de km si este parte din Autostrada Sibiu - Brasov.

Valoarea estimata a contractului este 21,4 milioane de lei fara TVA, durata acestuia fiind de 22 de luni pentru completarea studiului de fezabilitate si 3 luni pentru cea a proiectului tehnic.

”Licitatia este una „pe model nou”, in care CNAIR primeste la final intreaga documentatie tehnica, iar la momentul la care va fi organizata licitatia pentru construire, lucrarile vor putea incepe imediat, fara blocaje, cu toate exproprierile facute si fara surprize in teren”, a mentionat Catalin Drula, ministrul Transporturilor.

Acesta a adaugat ca CNAIR a finalizat noul model de caiet de sarcini pentru licitatii, iar autostrada Brasov - Fagaras este prima care beneficiaza de aceasta reforma.

Printre avantajele noului caiet de sarcini ministrul Drula a enumerat:

  • termene realiste pentru realizarea activitatilor;
  • corelarea obiectivelor nationale si europene cu cele locale prin implicarea autoritatilor locale ca stakeholderi in proiect;
  • uniformizarea documentatiei tehnice, dar si a celei contractuale;
  • plati intermediare definite corect si corelate cu graficul de realizare a proiectului.

”Pregatirea temeinica a unui proiect este singura cale de a ne asigura ca facem autostrazi in cel mai scurt timp posibil. Avem nevoie de infrastructura, dar nu ne permitem sa o facem de mantuiala”, a subliniat ministrul Transporturilor.

Potrivit lui Catalin Drula, studiul de fezabilitate pentru sectorul Sibiu-Fagaras, primul din Autostrada Sibiu - Brasov, a fost finalizat, iar Acordului de mediu urmeaza sa fie acordat pana la sfarsitul lunii aprilie. Ulterior, Ministerul Transporturilor va lansa licitaţia pentru constructia tronsonului.