Lucrarile la Autostrada Sibiu - Fagaras - Brasov, una dintre cele 11 prevazute in Master Planul General de Transport (MPGT), nu vor incepe nici in acest an, in conditiile in care traseul nu a fost stabilit, iar pentru sectorul Fagaras - Brasov nu a fost lansata nici licitatia pentru revizuirea documentatiei tehnice.
Potrivit MPGT, Autostrada Sibiu - Fagaras - Brasov este parte din Autrostrada Transilvania - A3 si ar fi trebuit realizata in perioada 2016 – 2020, costul estimat fiind de 884,7 milioane de euro.
Pentru constructie, soseaua de mare viteza a fost impartita in doua tronsoane: Sibiu - Fagaras si Fagaras - Brasov.
Sectiunea Sibiu - Fagaras (72 km)
Povestea primului tronson a inceput in aprilie 2015, o data cu semnarea contractului pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate, in valoare de 16,3 milioane de lei (fara TVA) si o durata de numai 17 luni. In octombrie 2015, CNAIR a fost, insa, instiintata de Ministerul Fondurilor Europene ca proiectul nu va mai primi finantare prin POS Transport, iar in lipsa altor surse, institutia l-a suspendat in noiembrie. Bineinteles, vina apartine CNAIR, care in stilul traditional romanesc, nu a depus proiectul la timp pentru finantare.
Dupa un an, adica in noiembrie 2016, posibilitatea obtinerii unei finantari in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, a repus initiativa pe tapet. Nu imediat insa, pentru ca, din cauza unei perioade prea lungi de inactivitate, a fost nevoie de alte 60 de zile pentru verificarea si contactarea „expertilor cheie”, adica pana in 17 ianuarie 2017.
Intre timp, in data de 7 noiembrie 2016, CNAIR primise si o notificare de la prestatorul contractului de revizuire a Studiului de Fezabilitate, Asocierea Aecom Ingenieria - Consitrans - Search Corporation, care anunta schimbarea „liderului de asociere”, fapt pentru care, in 8 februarie 2017, s-a incheiat actul aditional privind modificarea denumirii asocierii si a duratei contractului de servicii, iar in data de 10 februarie a fost emis ordinul administrativ privind reglementarea de predare a livrabilelor.
Odata birocratia rezolvata, a inceput, in sfarsit, si treaba.
„Precizam ca in perioada 14 martie - 28 mai 2017 au fost realizate investigatii geotehnice pe sectorul de autostrada cuprins intre km 0+100 - km 23-0000. De asemenea, in luna mai a avut loc o prima sedinta cu reprezentantii JASPERS in care au fost analizate aspecte referitoare la Analiza multicriteriala preliminara - AMC 1. La final, reprezentantii JASPERS au recomandat analizarea mai multor variante de traseu”, aratau, in urma cu doi ani, reprezentantii Ministerului Transporturilor, care precizau ca traseul va fi stabilit pana la finalul lunii august a acelui an, adica 2017.
Dar nu s-a intamplat nici in 2017, nu s-a intamplat nici in 2018, iar acum am ajuns in 2019, iar CNAIR spune ca traseul este inca in analiza expertilor JASPER, care evalueaza, in cadrul Analizei multicriteriale - AMC 2, doua variante: una cu o conectare la autostrada A1 la Vestem, iar a doua, cu o conectare la autostrada A1 la Boita.
Reamintim ca JASPERS este un parteneriat de asistenta tehnica intre Comisia Europeana, BEI si BERD, care ofera consultanta independenta pentru pregatirea proiectelor majore cofinantate din Fondul European de Dezvoltare Regionala si Fondul de coeziune.
"Contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate este in curs de derulare, iar aplicatia de finantare pentru componenta de pregatire aferenta acestei sectiuni a fost transmisa catre Ministerul Transporturilor - Directia Generala Organismul Intermediar pentru Transport (DGOIT) in data de 20.12.2018, fiind in prezent in evaluare. Termenul contractual de finalizare a proiectului "Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Sibiu-Fagaras" este 08.08.2019. Analiza Multicriteriata 2 pentru alegerea variantei optime de traseu este in curs de aprobare la nivelul JASPERS", rezuma ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, situatia actuala a tronsonului Sibiu - Fagaras.
Cu alte cuvinte, traseul ar trebui sa-l cunoastem in luna august si, daca tinem cont de promisiunile anterioare ale autoritatilor, costul constructiei va fi stabilit pana in decembrie 2019, dupa ce indicatorii tehnico-economici vor fi adoptati prin Hotarare de Guvern, iar procedura de licitatie pentru proiectare si executie ar putea fi lansata, in sfarsit, in trimestrul I din 2020.
Sectiunea Fagaras - Brasov (48 km)
Pentru tronsonul Fagaras - Brasov, pregatirile sunt si mai intarziate, dat fiind faptul ca licitatia pentru completarea Studiului de Fezabilitate nici macar nu a fost lansata.
"A fost elaborat Caietul de sarcini pentru completarea Studiului de fezabilitate, urmand a fi demarata procedura de achizitie publica. Termenul de finalizare a proiectului „Completare Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Brasov (Cristian) - Fagaras" este de 14 luni de la semnarea contractului. Aplicatia de finantare pentru componenta de pregatire aferenta acestei sectiuni a fost transmisa catre MT-DGOIT in data de 22.01.2019, fiind in prezent in evaluare", arata minsitrul Transporturilor, Razvan Cuc.
In aceste conditii, completarea SF ar putea fi gata in trimestrul IV din 2020, iar procedura de licitatie proiectare si executie a lucrarilor va demara in trimestrul I din 2021.
Astfel, CNAIR considera ca lucrarile de executie ale ambelor tronsoane de autostrada vor fi incheiate pana in trimestrul IV din 2023. Vorba cantecului: "Speranta moare ultima!".