Contractele pentru proiectarea si executia subsectiunilor Chiribis – Biharia si Biharia – Bors ale Autostrazii A3 "Transilvania" (Brasov - Tg. Mures - Cluj – Oradea) au fost castigate de Asocierea  Trameco - Vahostav - Drumuri Bihor - Drum Asfalt - East Water Drillings.

Pentru subsectiunea 3C2 Chiribis-Biharia (intre km 30+550 si  km 59+100), contractul are o valoare de 326.515.056,68 lei, fara TVA (aproximativ 69 milioane euro), termenul pentru proiectare fiind de 6 luni, iar cel pentru executie, de 18 de luni.

Contrectul pentru subsectiunea 3C3 Biharia-Bors (intre km 59+100 si  km 64+450), are o valoare de 134.221.397,72 lei, fara TVA (aproximativ 29 milioane euro), o durata de proiectare de  4 luni si o perioada de executie a lucrarilor de 15 luni.

Pentru ambele sectiuni, perioada de garantie a lucrarilor efectuate a fost stabilita la 10 ani.

"In cazul in care nu vor exista contestatii, semnarea contractelor va putea avea loc doar dupa expirarea perioadei legale de 10 zile de la transmiterea comunicarilor privind rezultatul procedurii. in situatia in care vor fi insa inregistrate contestatii impotriva rezultatului procedurii, CNAIR S.A. va trebui sa astepte solutionarea acestora", precizeaza reprezentantii Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere..  

Potrivit surselor citate, evaluarea ofertelor depuse pentru Subsectiunea 3C1 (Suplacu de Barcau – Chiribis, intre km 4+200 si  km 30+550), este inca in curs de desfasurare, urmand ca in perioada imediat urmatoare sa fie anuntat si castigatorul licitatiei pentru proiectarea si executia lucrarilor pe acest sector de autostrada.

Subsectiunea 3C2 (Chiribis – Biharia), se intinde intre km 30+550 si km 59+100 (28,55 km),  incepe in zona localitatii Sinlazar (intersectia cu drumul national DN19E) si tranziteaza o zona de campie, intre localitatile Misca si Chislaz, unde DN19E (Chiribis - Salard - Biharia) a fost deviat in lungul autostrazii, pe o lungime de 4,2 km. Traseul continua la sud de localitatea Poclusa de Barcau, se inscrie din nou in lungul DN 19 E, intre localitatile Sarsig si Haucesti si intersecteaza DJ 767 (Tiglead - DN19E), la km 39+950. La km 40+980, traseul autostrazii trece prin aria protejata Fegernic, pe o lungime de aproximativ l00 m, iar la km 41+319 intersecteaza DC42. Traseul autostrazii ocoleste la nord localitatea Fegernic, iar la km 48+500 se intersecteaza cu un drum local situat la sud de localitatea Salard. in continuare, traseul autostrazii se indreapta spre granita romano-ungara, intersectand DN 19 E, la km 55+100, drum national ce va fi deviat de la traseul existent pe o lungime de 1,8 km.

Subsectiunea 3C3 (Biharia – Bors), se intinde intre km 59+100 si km 64+450 (5,35 km) si incepe in zona localitatii Biharia. Traseul tranziteaza o zona de campie, intre localitatile Biharia, Satu Nou si granita romano – maghiara si intersecteaza DN 19 (Oradea-Satu Mare), la km 59+614,  la nord de localitatea Biharia. La km 59+875 este prevazut un nod rutier (nodul Biharia), cu 5 bretele si 3 pasaje . Autostrada va tranzita calea ferata CF 402 (Oradea-Satu Mare), la km 60+066.  Traseul autostrazii Brasov-Cluj-Bors, respectiv subsectiunea 3C3 se incheie la frontiera romano-ungara, la km 64+450, unde se va racorda la reteaua rutiera maghiara.