Primaria municipiului Medias a incheiat, cu societatea Aduro Impex, contractul pentru actualizarea Studiului de fezabilitate destinat construcției VO Medias, in valoare de aproximativ 1,8 milioane lei cu TVA.

„Scopul principal al acestui proiect este executia variantei ocolitoare a municipiului Mediaş, pe DN 14, inclusiv conectarea la reteaua de drumuri existente, fiind cuprins in programul de guvernare 2020 – 2024 şi detinand toate premisele pentru a beneficia de finantare europeana. Proiectul este inclus in Ordinul Ministrul Transporturilor nr. 1699/2020, care prevede aprobarea listei ce cuprinde proiectele de infrastructura şi transport, in vederea includerii la finantare in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare (POIM). Investitia se va realiza in conformitate cu OUG 101/2020, prin care Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a incheiat cu municipalitatea un parteneriat de implementare, document semnat in data de 30 septembrie 2020″, a anunțat Primariei municipiului Mediaş.

Valoarea totala a contractului, caştigat prin licitatie de catre S.C. Aduro Impex SRL, este de 1.817.833,83 lei cu TVA, iar durata de implementare este de 15 luni, din care 8 luni sunt alocate intocmirii studiului de fezabilitate. 

Termenul de finalizare este estimat in 2022.

Lungimea totala a traseului VO Medias este de 8,425 km şi prevede podurile şi pasajele peste raul Tarnava Mare, iar linia CF300, cu o lungime de 1,185 km include patru poduri şi doua viaducte. 

Traseul porneşte din sensul giratoriu situat pe Şoseaua Sibiului, traverseaza linia ferata şi raul Tarnava Mare, se intersecteaza cu str. Titus Andronic, continua de-a lungul digului raului, se intersecteaza cu str. Baznei, continua cu un viaduct in zona stadionului şi apoi traverseaza raul Tarnava Mare şi linia caii ferate la ieşire pana in DN14.

CNAIR a intocmit in 2004 un studiu de fezabilitate privind obiectivul de investitii VO Mediaş, pe DN14.

Societatea Aduro Impex va acorda asistenta municipalitatii pe intreg circuitul de avizare, pana la obtinerea Hotararii Guvernului de reaprobare a indicatorilor tehnico-economici, conform Studiului de fezabilitate actualizat.