Construcţia Lotului 1 Dumbrava - Mizil (21 km), parte din sectorul de autostradă Ploieşti - Buzău va începe din 22 august, Ordinul de începe a lucrărilor fiind dat marți de CNAIR, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Asocierea de constructori români şi italieni Impresa Pizzarotti & C – Pizzarotti – Retter Project Management are la dispoziţie 20 de luni pentru finalizarea lucrărilor, care includ 14 poduri şi un pasaj cu lungimea de 550 m.
Contractul are o valoare de 1,46 de miliarde de lei (fără TVA) şi este finanţat prin PNRR.
Autostrada Ploieşti - Buzău este prima secţiune a Autostrăzii Moldova A7, cu o lungime de aproape 440 de kilometri, de la Ploieşti până la Siret, la graniţa cu Ucraina.