In ciuda unor rezultate pozitive, Franta va reveni la limita de viteza de 90 Km/h pe drumurile fara separatoare de sens. Anularea deciziei guvernului francez  care in vara trecuta stabilea o limita de viteza de 80 Km/h pentru drumurile fara separatoare de sens, face posibil ca departamentele franceze sa revina la o limita de viteza de 90 km/h.

Decizia de a schimba limitele de viteza a fost anuntata la inceputul lunii mai de catre prim-ministrul francez Edouard Philippe, care anterior a fost un aparator ferm al limitelor de 80 km/h. Se pare insa ca protestele la nivel national, miscarea vestelor galbene si vandalismul raspandit asupra camerelor radar, au influentat guvernul francez, care in ciuda statisticilor favorabile, statistici care arata o scadere a deceselor legate de micsorarea limitei de viteza, a hotarat revenirea la limita de 90 Km/h.

Institutul de cercetare francez Cerema si Observatorul francez de siguranta rutiera au declarat ca au existat cu 127 de decese mai putin pe drumurile rurale, limitate la noua limita de viteza de 80 km/h fata de media din 2013-2017 pe aceleasi drumuri pentru lunile iulie-decembrie 2018.

Conform datelor colectate de Cerema pentru acelasi studiu, cresterea timpului de calatorie dupa implementarea masurii a fost in medie de numai o secunda pe kilometru.

Comentând schimbarea, Antonio Avenoso, directorul executiv al ETSC, a declarat:

"Cu peste 3000 de decese pe drumurile franceze in fiecare an, guvernul francez a avut dreptate sa ia masuri indraznete pentru a aborda viteza, unul dintre principalii ucigasi pe drum. Renuntarea la aceasta decizie reprezinta un atentat major la sanatatea si siguranta publica bazata nu pe stiinta si date, ci pe emotii si pe considerente politice pe termen scurt."

Prin scaderea limitelor de viteza la 80 Km/h, Franta urma exemplul tarilor cu cele mai bune inregistrari de siguranta din Europa. Suedia are o limita de 70 km/h pentru drumuri echivalente. Norvegia, Elvetia, Danemarca si Tarile de Jos au stabilit limita la 80 km/h.

Guvernul francez a cedat se pare presiunii strazii si abandoneaza un proiect de siguranta rutiera care s-a dovedit de succes. Sa nu ne mai miram ca si politicienii romani cauta capital politic prin renuntarea la unele masuri favorabile imbunatatirii sigurantei rutiere!