Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru proiectarea si executia Lotului 3 aferent Sectiunii 3C din Autostrada Brasov - Targu. Mures - Cluj - Oradea.

Lotul 3, in lungime de 5,35 km, reprezentand subsectiunea 3C3, se intinde intre localitatile Biharia si Bors (km 59+100 – km 64+450) si se desfasoara intr-o zona de campie, ce se inscrie intre localitatile Biharia, Satu Nou si granita Romano - Maghiara, intersectand la nord de localitatea Biharia drumul national DN 19 (Oradea - Satu Mare), la km 59+614.

La km 59+875 este prevazut un nod rutier, respectiv nodul Biharia, cu 5 bretele si 3 pasaje. in apropierea acestui nod rutier se afla calea ferata CF 402 Oradea - Satu Mare, pe care o intersecteaza la km 60+066. Traseul aferent lotului 3 se termina la granita Romano - Ungara, la km 64+450.

Principalele poduri si pasaje care vor fi construite sunt:

  • Pasaj pe autostrada peste DN 19 la km 59+614,85 - deschidere: 21 m
  • Pasaj pe bretea peste DN 19 la km 59+615 - in afara autostrazii - deschidere: 21 m
  • Pasaj pe autostrada km 59+877 - 3 deschideri: 15+21+15 m
  • Pasaj pe autostrada peste CF Ia km 60+067 -3 deschideri: 21+21+21m
  • Pasaj pe drum de exploatare peste autostrada la km 63+-246 - 4 deschideri: 15+21+21+15 m

Proiectarea si executia Lotului 3 va fi realizata de Asocierea Trameco - Vahostav - Drumuri Bihor  - Drum Asfalt - East Water Drillings. 

Valoarea contractului este de 134,2 milioane de lei (fara TVA), echivalentul a 28,5 milioane euro, avand un cost/km de 5,3 milioane euro.

Lucrarile vor fi finantate din fonduri europene nerambursabile.

"in conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 19 luni, din care 4 luni pentru activitatea de proiectare si 15 luni pentru executia lucrarilor. Perioada de garantie a lucrarilor ofertata de Asocierea declarata castigatoare este de 10 ani", au aratat reprezentantii CNAIR.