Ministrul Transporturilor, Catalin Drula, a anuntat marti, lansarea licitatiei pentru finalizarea lucrarilor pe ”problematicul lot 3 Chetani - Campia Turzii”, parte din Autostrada A3 Transilvania.

”Urmarim cu prioritate acest proiect, pentru ca este crucial sa nu mai existe alte intarzieri peste cei cinci ani in care romanii ar fi trebuit sa poata deja circula pe aceasta autostrada”, a precizat ministrul Transporturilor.

Potrivit acestuia, contractul a fost licitat si atribuit in 2015, lucrarile au inceput in 2016 si ar fi trebuit sa se incheie intr-un an. in 2021 ajunsesera la doar 40%, dupa ce constructorul, cpmaania Straco, a intrat in insolventa.

”Dupa un „progres” de numai 1% in 5 luni, Compania de drumuri a ajuns la solutia pe care a incercat sa o evite pana acum, dar care devenea singura optiune fezabila pentru avansarea lucrarilor - a reziliat contractul, cu intentia de a relicita urgent proiectul. in primavara, instanta a dispus suspendarea rezilierii pana la judecarea pe fond. Luna aceasta, situatia s-a deblocat, odata cu admiterea cererii creditorilor de declarare a falimentului antreprenorului care si-a pierdut capacitatea de folosinta. Astfel, Compania de drumuri a putut sa notifice incetarea de drept a contractului si sa organizeze cat mai rapid noua licitatie”, a explicat Catalin Drula.

Tronsonul Chetani - Campia Turzii (15,6 kilometri) este lotul al treilea de pe sectorul 2A Ogra – Campia Turzii, fiind, de altfel, si singurul segment nefinalizat care blocheaza circulatia continua intre Ungheni si Nadaselu, in lungime de 108,4 km.