Pasajul Mogosoaia, Centura orasului Mihailesti si drumul rapid dintre Vama Giurgiu-Ruse si DN 5 vor fi finalizate in acest an, a anunțat ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Catalin Drula. 

Potrivit acestuia, lucrarile de la Pasajul de la Mogosoaia vor fi incheiate inainte de termen, in luna octombrie, in conditiile in care a inceput sa fie turnat asfaltul.

"Vorbim, in primul rand, de incheierea lucrarilor la Pasajul de la Mogosoaia, inainte de termen, adica in octombrie. (...) Stadiul fizic al lucrarilor la pasaj este de 65%, iar pe santier tocmai ce a inceput sa fie asternut asfaltul. Cum vremea se anunta frumoasa in continuare, aceasta etapa nu ar trebui sa ridice probleme. (...) Tot atunci se vor termina atat asfaltarile din vecinatate, de pe soseaua de centura, cat si amenajarea turbogiratiei de la intersectia Centurii cu Strada Garii Otopeni. Traficul de cosmar din zona va fi ameliorat, odata cu finalizarea acestor proiecte", a precizat Catalin Drula.

Un alt proiect de infrastructura care va fi finalizat in acest an este soseaua de centura a orasului Mihailesti din judetul Giurgiu, a precizat ministrul Transporturilor.

"Tot in apropiere de Bucuresti, avem Centura orasului Mihailesti, care va fi si ea gata tot anul acesta, dupa ani si ani de tergiversari. Stadiul fizic al lucrarilor a depasit 75%. in prezent, constructorul executa ultimul strat de asfalt, betonul rutier din parcari si sistemul de iluminat. Urmeaza lucrari de trasare a marcajelor rutiere si instalarea parapetelui de protectie", a afirmat Catalin Drula.

Cel de-al treilea proiect din sudul tarii care va fi finalizat in acest an este drumul rapid dintre Vama Giurgiu-Ruse si DN5.

"Coboram spre sud, catre granita cu Bulgaria, unde vom avea, incepand de anul acesta, un drum rapid care va lega Vama Giurgiu-Ruse cu DN5. Are cate 2 benzi pe fiecare sens, separator median si o lungime de 5,7 km. Este construit din beton, cu o tehnologie noua - pe care aceeasi firma austriaca a implementat-o si pentru pista 2 a aeroportului Henri Coanda, deschisa anul acesta. Stadiul fizic a ajuns la 50% aici. Aceasta va fi o intrare/iesire din tara moderna, care are si un alt mare avantaj - degreveaza orasul Giurgiu de tranzitul auto si, implicit, de poluarea astfel provocata", a subliniat Catalin Drula.

Ministrul Transporturilor a mai precizat ca in urmatoarele luni vor fi finalizate lucrarile la Lotul 2 din Autostrada A10 Sebes-Turda, tronsonul 2 din Drumul Expres DX12 Craiova-Pitesti si A3 la Targu Mures. 

 

Sursa foto: Catalin Drula Facebook