Recentul Raport privind siguranta rutiera urbana, realizat de Forumul International de Transport al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), recomanda pentru a imbunatatii siguranta rutiera, trecerea la ciclism in zonele urbane dense.

Potrivit autorilor, o asemenea schimbare ar aduce, de asemenea, beneficii in domeniul sanatatii publice asociate cu cresterea activitatii fizice si imbunatatirea calitatii aerului.

Raportul a evaluat performanta sigurantei rutiere in 72 de zone urbane, mai ales in Europa, si ilustreaza solutiile de guvernanta pentru imbunatatirea sigurantei rutiere urbane, cu studii de caz efectuate la Lisabona (Portugalia) si Riga (Letonia). Raportul propune, de asemenea, noi indicatori de siguranta rutiera pentru a evalua nivelul de risc pentru fiecare mod de transport.

Nu este surprinzator ca cercetarea confirma faptul ca pietonii, ciclistii si motociclistii sunt cei mai vulnerabili utilizatori ai drumurilor, reprezentand aproximativ 80% din decesele rutiere in zonele urbane europene dense. Utilizatorii de drumuri nemotorizati se confrunta cu un risc de deces aproape de zece ori mai mare decat riscul pentru pasagerii auto pentru o anumita distanta parcursa in orase. Cu toate acestea, traficul auto creeaza un risc mult mai mare pentru tertii implicati în accidente.

Raportul sustine ca problemele majore privind siguranta rutiera rezulta din politicile care au condus la comunitatile dependente de autovehicule. Comunitatile dependente de autovehicule genereaza volume mari de trafic si, prin urmare, riscuri mari. De asemenea, ele tind să reziste la politicile care abordeaza volumul traficului si viteza automobilului, deoarece au foarte putine optiuni de mobilitate alternativa.

Cu alte cuvinte, mersul pe bicicleta este si sanatos, dar si util pentru marile aglomerari urbane dependente de autoturisme. Din pacate la noi dependenta de autoturism este foarte mare (sunt unii care se duc si la paine cu masina!), dar in acelsi timp si eforturile municipalitatilor pentru descongestionarea traficului prin folosirea bicicletei sunt relativ firave.

Un exemplu:

Olanda are deja mai multe biciclete decat locuitori. Pentru a-i incuraja pe oameni sa foloseasca tot mai mult acest mijloc de transport, guvernul este dispus sa ii plateasca. Cei care merg cu bicicleta pana la serviciu vor putea castiga chiar si 30 de euro/luna, daca parcurg cel putin 7,5 km/zi, 20 de zile pe luna, in conditiile in care un kilometru presupune o subventie de 0,19 euro.

La noi, fiscul anunta ca toate cele 25.000 de vouchere pentru biciclete acordate anul trecut de Primaria Municipiului Bucuresti prin proiectul „Biciclisti in Bucuresti” sunt impozabile, astfel ca beneficiarii trebuie sa depună Declaratia Unica si sa plateasca un impozit de 10%. Valoarea voucherelor acordate anul trecut de Primarie este de 500 de lei, astfel ca impozitul datorat pentru voucher este de 50 de lei.

Cu alte cuvinte, olandezii primesc minim 30 euro daca merg cu bicicleta, romanii trebuie sa platesca aprox. 10 euro...!