Cu scopul de a facilita tranzitul de marfă și persoane, generat de războiul din Ucraina, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) desfășoară o serie de intervenții și lucrările în zona punctelor vamale cu Ucraina și Republica Moldova. Printre acestea se numără și modernizarea infrastructurii rutiere din proximitatea vămii Halmeu (jud. Satu Mare), unul dintre cele mai importante puncte de trecere a frontierei în relația cu Ucraina.

Astfel, potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, în zona vămii Halmeu, DRDP Cluj dublează, de la 2 la 4 benzi de circulație, șoseaua dintre România și Ucraina, și realizează o parcare la ieșirea din țară. 

”Aceste lucrări vor fi finalizate săptămâna viitoare și astfel, își vor aduce aportul în fluidizarea traficului peste graniță. Am discutat cu toți responsabilii instituțiilor prezente pentru continuarea eforturilor de modernizare și eficientizare a acestui punct de frontieră prin fonduri externe nerambursabile puse la dispoziție de Comisia Europeană”, a precizat, duminică, Ionel Scrioșteanu. 

Potrivit acestuia, în paralel, sunt continuate și eforturile pentru deschiderea unor noi puncte de trecere pe relația cu Ucraina și cu Republica Moldova, în așa fel încât presiunea pe actualele puncte de trecere să se diminueze, iar timpul de așteptare la intrarea în țară, cel puțin pentru traficul de mărfuri, să fie substanțial redus.