Podul suspendat de la Brăila va fi deschis traficului la finalul anului viitor, împreună cu 10 km din drumurile de legătură, pe relația Brăila - DN 22 (Smârdan-Măcin), a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

”Alături de vicepremierul Dan Barna, am fost azi într-o vizită de lucru pe șantierul unuia dintre cele mai ample proiecte de infrastructură care se construiesc în România: Podul de la Brăila. Împreună cu E.S. domnul Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei, țară alături de care sărbătorim în 2021 un secol de relații diplomatice, am luat pulsul „la cald” al șantierului. Avem, pe de o parte, podul propriu-zis, a cărui construcție avansează conform graficului, iar, pe de altă parte, drumurile de legătură de pe malurile Brăila și Jijila, complet deblocate anul acesta, pe toată lungimea lor. Podul se va deschide la final de 2022, împreună cu 10 km din drumurile de legătură, pe relația Brăila - DN 22 (Smârdan-Măcin)”, a precizat Cătălin Drulă.

Constructorul Podului suspendat de la Braila este Asocierea Astaldi (Italia) – IHI Infrastructure Systems (Japonia), care a câștigat licitați, în 2018. Contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condiţiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuţie.

”Sumele de bani investite pentru acest proiect dovedesc că este într-adevăr unul complex: de la începutul anului și până acum, pentru Podul de la Brăila au fost absorbite fonduri europene în valoare de 466 de milioane de lei”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Podul suspendat va fi poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52, pe drumul principal Brăila - Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina).

Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 kilometri, care vor face legătura cu podul.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

Lăţimea totală va fi de 31 de metri şi va cuprinde patru benzi de circulaţie a câte 3,50 metri lăţime fiecare, patru benzi de încadrare a câte 0,5 metri lăţime fiecare, două acostamente de 1,50 metri lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele urmând să aibă 2,80 metri fiecare.