Antreprenorul tronsonului 3 al Drumului Expres Craiova - Pitesti, asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, a inceput pregatirea organizarii de santier si a lucrarilor premergatoare demararii constructiei, a anuntat Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
 
Tronsonul 3 va fi construit intre localitatile Slatina si Colonesti, avand o lungime de 31,75 km. Perioada de proiectare este de 12 luni, iar perioada de executie, de 24 luni. Potrivit contractului semnat anul trecut, perioada de garantie a lucrarilor este de 120 de luni.

Valoarea contractului este de 670,7 milioane de lei fara TVA, finantarea fiind asigurata din fonduri europene nerambursabile.

Reamintim ca acelasi antreprenor a obtinut si contractul pentru realizarea tronsonului 4 (31,88 km), care va fi construit intre localitatea Lunca Corbului si Autostrada A1 Bucuresti - Pitesti.