În Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor a fost avizat proiectul privind modernizarea șoselei Prelungirea Ghencea și lărgirea la 4 benzi a unei porțiuni din Bulevardul Ghencea, între strada Brașov și Terminalul tramvaiului 41, proiect conectat cu Pasajul Domnești.
Traseul sectorului de drum se află pe teritoriul administrativ al Sectorului 6, Bragadiru și Clinceni și este cuprins între strada Mărăcineni și DNCB.
”Având în vedere creșterea semnificativă a valorilor de trafic din ultimii ani din zona Prelungirii Ghencea, realizarea acestei conexiuni între Pasajul Domnești și Prelungirea Ghencea va facilita dezvoltarea și mărirea capacității de transport, reducerea timpului de călătorie, precum și creșterea gradului de asigurare a serviciului public de transport, prin aducerea liniei de tramvai și implementarea proiectului Tren Metropolitan București-Ilfov”, a explicat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Principalele obiective propuse în proiect pentru cei 1,02 km sunt:
- lărgirea la 4 benzi a străzii Prelungirea Ghencea, între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești, precum și conexiunea cu infrastructura existentă (pasajul Domnești)
- realizarea pistelor pentru biciclete
- amenajarea trotuarelor pe ambele părți ale drumului, cu lățimea de 3 m și piste de biciclete cu lățimea de 1,5 m
- modernizarea sistemului de iluminat
- realizarea sistemului de canalizare pluvială
- amenajarea a 2 stații de autobuz
- amenajarea unei zone mediană 2 x 4 m, pentru dezvoltarea ulterioară cu cale dublă de tramvai, investiție viitoare a Primăriei Municipiului București
- amenajarea unor intersecții pentru semaforizare: intersecția dintre strada Prelungirea Ghencea - Acces Cartierul Latin (km 4+710) și intersecția dintre strada Prelungirea Ghencea - Accese (km 4+850)
După etapa de avizare, urmează aprobarea investiției și lansarea procedurii de licitație pentru execuția lucrărilor.
Finanțarea proiectului este asigurată din fonduri nerambursabile, în cadrul POIM 2014 - 2020.