Brigada Rutiera de Politie Bucuresti a anuntat ca vor fi instituite restrictii de circulatie in etape, incepand din data de 8 septembrie, in zona intersectiei Bd. Iuliu Maniu/Bd. Vasile Milea, pentru inlocuirea retelei publice de apa potabila.
Astfel, in etapele I si II, pe Bd. Iuliu Maniu (sensul de intrare in Mun. Bucuresti) vor fi asigurate 3 benzi de circulatie. in etapa a III-a se vor asigura 2 benzi de circulatie, restrictia urmand a se impune pe benzile 2 si 3, inainte de intersectia cu Bd. Vasile Milea, iar in etapa a IV-a, restrictia temporara va fi pozitionata in intersectie, de cealalta parte a liniei de tramvai, sensul de deplasare catre Piata Leu, cu asigurarea a doua benzi de circulatie.
Lucrarea se va executa in intervalele orare 09.00-15.00, respectiv 22.00-06.00, in afara acestora executantul urmand a ridica restrictiile prin asigurarea santierului.
Brigada Rutiera solicita soferilor sa circule cu prudenta, sa respecte semnificatia indicatoarelor rutiere montate temporar in zona, precum si semnalele politistilor rutieri.
Pietonii au obligatia sa circule numai pe trotuare, sa traverseze strada prin locurile special amenajate si semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, dupa o temeinica asigurare si sa nu stationeze pe partea carosabila.