Politia Romana anunta ca in ultima saptamana a depistat 69 de soferi care circulau cu viteza excesiva pe autostrazi.

Politistii Brigazii Autostrazi si Misiuni Speciale a Politiei Romane care actionau pentru siguranta si fluența traficului rutier pe autostrazi au depistat, pe autostrada A1, 42 de soferi care au fost inregistrati circuland cu viteze cuprinse intre 181 si 227 km/h.

Pe autostrada A3 au fost depistati 24 de soferi care au depasit limita legala de viteza, circuland cu viteze cuprinse intre 175 Km/h (soferul avand mai putin de un an experienta) si 214 km/h, iar pe autostrada A2 politistii au depistat 3 soferi care circulau cu viteze cuprinse intre 172 km/h (soferul avand mai putin de un an experiența) si 211 km/h.

Viteza maxima a fost inregistrata la kilometrul 35 al autostrazii A1, unde un sofer conducea dinspre Bucuresti spre Pitesti cu 227 km/h!

Toți conducatorii auto au fost sanctionați contraventional cu amenzi intre 1.305 si 2.900 de lei si le-au fost retinute permisele de conducere, pentru 90 de zile.

Se stie ca viteza excesiva reprezinta una din principalele cauze ale accidentelor grave produse in Romania.

De mai multi ani, se incearca gasirea de solutii pentru stoparea vitezei excesive, solutii atat in plan tehnic cat si in planul factorului uman. Cu toate acestea iata ca viteza excesiva continua sa fie prezenta pe sosele. Nu este vorba numai despre soselele din Romania, majoritatea tarilor europene confruntandu-se cu soferii vitezomani.

In Franta conform datelor statistice, viteza excesiva sau inadecvată a fost cauza a 32% din accidentele fatale produse pe drumurile secundare.

„Strazile nesigure nu sunt inevitabile”, a spus prim-ministrul francez Edouard Philippe, intr-o intalnire a consiliului pentru siguranta soselelor, adaugand ca in perioada sarbatorilor de iarna 2017-2018 accidentele de pe sosele au omorat in Franta 105 persoane.

In acest context guvernul francez a anuntat in luna ianuarie ca va scadea limita de viteza pe doua sectoare de drum paralele de la 90 km/h la 80 km/h.

Masura reducerii limitei de viteza poate fi o solutie, dar ea va atrage cu siguranta opozitia publica.