Începând din 2022, Continental va introduce în producția de anvelope poliesterul obținut din sticle PET reciclate. Noul material, care va fi utilizat la construcția carcasei anvelopelor, este obținut printr-un proces mecanic şi poate înlocui complet poliesterul convențional. În acest proiect, Continental, care şi-a propus ca până cel târziu în 2050 să utilizeze materiale produse 100% în mod durabil în produsele sale pentru anvelope, are alături producătorul de textile specializat în fibre, OTIZ.
Continental a dezvoltat o tehnologie specială pentru reciclarea sticlelor PET fără etapele chimice intermediare necesare anterior pentru a face firul de poliester funcțional pentru cerințele mecanice ridicate ale anvelopei. În cursul etapei de upcycling, o sticlă PET devine un material performant. „În procesul inovator de reciclare, fibrele sunt filate din PET reciclat fără a fi nevoie să descompunem în prealabil materialul în componente“, spune Andreas Topp, responsabil cu dezvoltarea şi industrializarea proceselor în cadrul Continental. „Anul acesta, la IAA Mobility de la München, vom prezenta o astfel de anvelopă concept. Practic, vom face un alt pas important în direcția economiei circulare.“
În procesul de reciclare, sticlele sunt mai întâi sortate, capacele îndepărtate și în cele din urmă curățate mecanic. După mărunțirea mecanică, acestea sunt topite și granulate, etapă urmată de polimerizarea în stare solidă și de un proces de filare modificat. „Procesul ne permite să obținem fire de poliester pentru fabricarea anvelopelor fără niciun proces de polimerizare din monomeri”, explică Derren Huang, șef de cercetare și dezvoltare la OTIZ.
Testele de laborator au arătat că fibrele de materie primă secundară au performanțe la fel de bune ca și fibrele utilizate până acum, fiind la fel de stabile și deosebit de potrivite pentru anvelope datorită rezistenței la rupere și stabilității termice.
PET-ul convențional e folosit de mult timp ca material în fabricarea anvelopelor auto, deoarece își păstrează forma chiar și la sarcini și temperaturi ridicate. Utilizarea PET-ului reciclat conservă resurse valoroase în construcția anvelopelor: o anvelopă convențională pentru autoturisme cuprinde circa 400 de grame de fire de poliester, ceea ce înseamnă că mai mult de 60 de sticle de plastic reciclate vor fi utilizate pentru un set complet de anvelope.