Noile telefoane Apple dotate cu sistemul de operare iOS 11 vor avea incorporată functia "Do Not Disturb While Driving", care va elimina nevoia periculoasă a utilizatorilor de a citi mesajele primite pe telefonul mobil si de a accesa meniul acestuia în timp ce se afla la volan.

In momentul activarii conexiunii dintre telefon si masina, fie prin Bluetooth sau prin cablu, ori daca autovehiculul se afla în miscare, telefonul va amâna notificarile cu privire la diverse noutati, precum mesajele text primite sau stiri.

In cazul receptionarii unui SMS in timp ce posesorul telefonului conduce, dispozitivul va putea trimite inapoi un mesaj automat prin care expeditorul este anuntat ca utilizatorul se afla la volan si nu este disponibil momentan.

De asemenea, ecranul iPhone va putea fi blocat pentru a-i impiedica pe conducatorii auto sa utilizeze aplicatiile telefonului in timp ce conduc. Pasagerii care calatoresc in masina au posibilitatea de a dezactiva aceasta functie, .

Utilizatorii care se afla la volan vor putea accesa Apple Maps, aplicatia de navigatie a Apple, insa nu vor putea tasta destinatiile. De asemenea, ei vor putea utiliza Apple CarPlay, in cazul masinilor echipate cu aceasta interfata conceputa special pentru ca utilizatorii sa auda si sa raspunda mesajelor text folosind comenzi verbale si sa acceseze astfel si alte functii ale telefonului.