Deutsche Bahn testează un tren de marfă cu cuplaje automate digitale inovatoare (DAC), care circulă deja într-o cursă de probă în Europa. Tehnologia DAC permite cuplarea automată a vagoanelor de marfă fără intervenție umană.

Frânele sunt, de asemenea, conectate automat, iar vagoanele vor fi echipate, în premieră, și cu transmisie de date. ”Acest lucru va accelera și automatiza operațiunile de manevră”, a explicat Deutsche Bahn.

Trenul de marfă al viitorului va călători mai întâi din Germania în Austria și apoi în Elveția. Ulterior, traseul va fi extins și în alte țări din UE. Testul este programat să fie finalizat până la sfârșitul acestui an.