Lipsa cipurilor, dar şi a altor componente, afectează în continuare industria auto, inclusiv producţia de vehicule industriale, iar transportatorii sunt deja conștienți de acest lucru. Deşi analiștii prevăd că fenomenul va continua și în 2022, implicând, în diferite grade, toți producătorii, aceştia nu pot evalua exact care este amploarea fenomenului, mai ales că producătorii evită să vorbească despre el. CEO-ul Daimler Trucks, Martin Daum, face însă o excepţie, declarând către postul de televiziune CNBC că circa 10.000 de camioane nu pot fi livrate din fabricile Daimler Trucks din cauza lipsei de componente.
„Există o presiune enormă asupra lanțului de aprovizionare și aceasta este cea mai proastă situație pe care am văzut-o într-o carieră de 25 de ani”, declară Martin Daum. El adaugă că uneori fabrica trebuie să ia înapoi de trei sau patru ori un vehicul pentru a adăuga componente lipsă. Iar problema nu se limitează doar la microprocesoare, ci și la alte componente. La aceasta se adaugă creșterea continuă a costurilor materiilor prime și energiei, determinând astfel o creștere a costului și deci a prețului vehiculelor. Inflația provoacă, de asemenea, dispute de muncă privind creșterile salariale, un alt front în care Daimler Trucks este activ.
Acest lucru se întâmplă într-o perioadă de cerere puternică pentru vehicule comerciale - numai în SUA există o cerere pentru 200.000 de camioane, în timp ce producătorii încă încearcă să recupereze întârzierile acumulate în 2020 și 2021. Tendința pozitivă a comenzilor a dus la o creştere a vânzărilor Daimler Truck cu opt procente în primul trimestru al anului 2022 şi la venituri crescute cu 17 procente. Aceste cifre îl fac pe Daum să se gândească la 2023 tot într-un mod optimist.