Patru state din nordul Europei, Germania, Danemarca, Suedia și Norvegia, au inițiat un parteneriat public-privat transfrontalier cu șase companii pentru a investi într-o serie de stații de alimentare cu hidrogen, ce vor fi amplasate între Hamburg și Oslo.
Potrivit unui studiu realizat cu ocazia lansării proiectului ”Greater 4 H”, un vehicul cu hidrogen se alimentează în 5-12 minute, făcând posibil transportul de mărfuri fără provocările logistice ale încărcării camioanelor care funcționează cu baterii. În plus, vehiculele cu hidrogen sunt silențioase și singurul lor produs derivat este apa.
”Cu toate acestea, pentru a face din combustibilii pe bază de hidrogen o alternativă de încredere la benzină și motorină, trebuie să puși la dispoziție. Sprijinind introducerea vehiculelor cu hidrogen prin crearea infrastructurii de alimentare cu combustibil, oferim oportunitatea de a pune capăt erei combustibililor fosili și de a elimina poluarea cu particule periculoase și emisiile de CO2 din sectorul transporturilor”, au arătat partenerii proiectului.
Aceștia au aplicat în comun pentru finanțare europeană nerambursabilă în cadrul Connecting Europe Facility. ”Dacă va fi aprobat, proiectul va accelera introducerea vehiculelor cu hidrogen în întreaga megaregiune și va face din nordul Europei un lider global în tranziția ecologică a transportului rutier”, au mai arătat inițiatorii.
Companiile Everfuel, Hynion și GP Joule vor construi și opera stațiile de realimentare, în timp ce Quantron va furniza vehiculele pe hidrogen.