La începutul lunii august, Amazon a anunțat deschiderea celui de-al 10-lea centru de distribuție din Italia, acesta fiind situat în localitatea San Salvo din provincia Chieti. 

Unitatea este echipată cu coboți Amazon Robotics, dar Amazon susține că aceștia nu sunt utilizați pentru a înlocui personalul uman, aproximativ 1.000 de persoane urmând a fi angajat în termen de trei ani. 

Coboții transportă modulele la stațiile de picking, unde lucrătorii preiau, ambalează și expediază comenzile. Angajații au un contract de muncă agreat la nivel național pentru domeniul transport de marfă, logistică și transport maritim. 

Clădirea noului centru de distribuție este certificată BREEAM și dispune de un sistem fotovoltaic și de stații de încărcare pentru vehicule electrice.