Compania chineză de stat Cosco Shipping Ports a preluat o participație de 35% în terminalul de containere Hamburg Tollerort, negocierile privind această investiție strategică fiind încheiate, a anunțat administratorul portului, Hamburger Hafen und Logistik AG (HHLA).
Prin acest acord, HHLA intenționează să-și consolideze relația cu China și să asigure utilizarea capacității și a forței de muncă portuare, terminalul Tollerort devenind astfel un punct de transbordare preferat pentru Cosco în Europa.
Terminalul Tollerort (CTT) este unul dintre cele trei terminale de containere ale HHLA din portul Hamburg. Facilitatea are patru dane și 14 macarale pentru containere. Printre altele, aici se manipulează cele mai mari nave container ale Cosco, cu o capacitate de peste 20.000 TEU. Gara proprie a terminalului este conectată cu cinci linii.
În pofida participației Cosco, terminalul va rămâne deschis în continuare tuturor companiilor de transport maritim.
Potrivit HHLA, parteneriatul strategic va consolida poziția portului Hamburg ca centru logistic în zona nordică europeană și în raport cu regiunea Mării Baltice, fiind cel mai important hub logistic pentru traficul maritim și continental de mărfuri între China și Europa. Aproape fiecare al treilea container care traversează cheiul din Hamburg provine din China sau este destinat pieței chineze.
Potrivit HHLA, tranzacție este supusă aprobării autorităților de concurență și comerț exterior.