Doi mari transportatori oceanici sunt acuzați de MCS Industries, importator de mobilier și decorațiuni pentru casă, pentru că nu și-au onorat contractele și că ar fi încălcat Legea privind transportul maritim din SUA pentru a umfla prețurile de transport maritim al containerelor.
MCS Industries a acuzat într-o plângere depusă la Comisia maritimă federal că cele două linii majore au renunțat la contractele pe care le aveau pentru transportul de containere din China pentru a putea prelua curse „spot“, de unde au obținut prețuri mult mai mari.
În plângere se arată că MCS a „experimentat direct această conduită necorespunzătoare a transportatorilor oceanici globali, deoarece aceștia au refuzat fără motiv să tranzacționeze și să negocieze cu MCS. În plus, și cei care au furnizat astfel de contracte de servicii, au refuzat să furnizeze mai mult de o fracțiune din capacitatea de încărcare pe care MCS a solicitat-o și de care are nevoie, în ciuda faptului că transportatorii în general au continuat să funcționeze la sau aproape de capacitatea pre-pandemică.“ Astfel, MCS a fost obligată să cumpere spațiu pe piața spot la prețuri mult mai mari.
Acuzațiile aduse de MCS vin pe fondul unei presiuni globale ca autoritățile de reglementare să investigheze dacă practicile liniilor de transport maritim de containere încalcă legile concurenței. Luna trecută, guvernul SUA a declarat că înăsprește controlul asupra alianțelor transportatorilor oceanici și a terminalelor maritime cu un nou program de audit și o unitate în cadrul FMC - împreună cu alte măsuri care vizează monitorizarea operatorilor de transport și a terminalelor, inclusiv un memorandum de înțelegere pentru cooperare semnat de FMC și Departamentul de Justiție.
Președintele FMC, Daniel Maffei, a lansat Programul de audit al transportatorului comun care operează nave împreună cu o nouă echipă de audit condusă de Lucille Marvin, directorul general numit recent. Programul va analiza cei mai importanți nouă transportatori în funcție de cota de piață pentru respectarea regulii FMC, interpretând Legea privind transportul maritim.
Potrivit MCS, linia discriminează expeditorii americani, cum ar fi MCS, „favorizând expeditorii chinezi cu alocări de spații mai mari decât cele cerute de MCS”. Acesta a acuzat cealaltă linie majoră că furnizează doar 35% din spațiul necesar în cadrul contractului său cu MCS.
Compania a mai afirmat că cei doi transportatori au beneficiat în detrimentul expeditorilor, organizându-se în cadrul celor trei alianțe majore ce controlează în mod colectiv peste 90% din comerțul transpacific. Aceasta a spus că aceste alianțe oceanice „oferă loc și oportunitate de a coordona practicile discriminatorii, precum cele pretinse aici“.
Expeditorul a susținut că această putere de piață și cinci presupuse încălcări ale Legii privind transportul maritim au costat până acum MCS peste 600.000 de dolari.