Furnizorul de servicii logistice DB Schenker a anunțat că intenționează să deschidă, anul viitor, o nouă locație în regiunea Praga. Viitorul centru de distribuție, extrem de automatizat, are scopul de a extinde capacitățile logistice ale companiei și de a scurta timpii de livrare.
Potrivit companiei, pe lângă comerțul cu amănuntul, vor fi gestionate și activități de comerț electronic B2C (business-to-consumer). Noul centru de distribuție este programat să fie operațional în vara anului 2023 și se va afla în apropiere de Aeroportul Praga și de o autostradă importantă către Germania.
DB Schenker și-a justificat decizia de a se muta într-o nouă locație prin faptul că actualul terminal, care se află tot în regiunea Praga, nu va mai îndeplini cerințele viitoare ale clienților. Locația actuală nu va fi închisă, ci va fi folosită pentru servicii de logistică inversă.
„DB Schenker a obținut un succes remarcabil de când a intrat pe piața est-europeană. Cu noul centru de livrare, capacitățile pot fi extinse și eficiența, crescută”, a precizat Ingo Brauckmann, vicepreședinte executiv Contract Logistics / SCM Europe în cadrul DB Schenker.
Compania se așteaptă la o creștere suplimentară în domeniul logisticii pentru comerț electronic, unde automatizarea ar putea ajuta la „creșterea capacității și a rezilienței lanțurilor de aprovizionare”.
În viitorul centru de distribuție, va fi utilizat un sistem modular GTP (goods-to-person) în combinație cu o tehnologie pentru transportoare și un sortator cu bandă transversală de înaltă performanță pentru transportul de colete, care va fi furnizat de partenerul DB Schenker, Körber.
Potrivit DB Schenker, soluția software Körber controlează peste 100 de roboți mobili autonomi (AMR), care vor face parte din ecosistemul logistic extrem de automatizat. Sistemul va fi astfel unul dintre cele mai mari de acest gen din Europa de Est.
În pofida gradului ridicat de automatizare, centrul de distribuție va „necesita mai mult de 1.000 de angajați” în orele de vârf, potrivit DB Schenker.