Operatorul danez de transport maritim DFDS, printre cele mai mari companii de transport și logistică din Europa de Nord, a achiziționat Lucey Transport Logistics, o afacere de familie din Cork (Irlanda), înființată în urmă cu 90 de ani.

Compania irlandeză, una dintre cele mai mari din sectorul logistic din Irlanda, numără peste 250 de angajați și 400 de remorci, derulând operațiuni de distribuție în Dublin, Clonmel, Cork și Lurgan. Anul trecut a raportat venituri totale de 32 de milioane de euro.

Lucey Transport Logistics furnizează o gamă largă de soluții logistice, inclusiv depozitare, gestionare a stocurilor și etichetare a produselor.

„Achiziția Lucey Transport Logistics Ltd îmbunătățește foarte mult ofertele noastre pe piața irlandeză și completează soluțiile noastre internaționale existente. Furnizăm acum soluții mai cuprinzătoare pentru lanțul de aprovizionare în regiune, susținute de o rețea care acoperă întreaga insulă a Irlandei”, a precizat Niklas Andersson, vicepreședinte executiv DFDS.

Fondată în 1866, DFDS furnizează servicii de transport cu feribotul, înregistrând anul trecut venituri totale de 2,7 miliarde de euro. Compania daneză are aproximativ 11.000 de angajați pe feriboturi, terminale, centre de distribuție și birouri din 20 de țări.