După 13 luni de la demararea construcției, Fiege a finalizat noul centru logistic din Ungaria pentru retailerul online de articole pentru animale de companie, Zooplus. 

Unitatea este amplasată în apropiere de capitala Budapesta și de Autostrada M0, având o suprafață de aproximativ 41.000 de metri pătrați.

Fiege va furniza o serie de servicii, de la recepția mărfurilor, controale de calitate și depozitare până la ridicarea comenzilor, ambalare, pregătire pentru expediere și predarea către furnizorii de servicii de curierat și expres.

Potrivit furnizorului german de servicii logistice, numărul de angajați ar trebui să crească de la 220 de persoane, în prezent, la peste 500 de persoane până la sfârșitul anului 2024.

„Suntem încântați să putem sprijini creșterea Zooplus cu un centru logistic automatizat și de ultimă generație. În același timp, ne extindem parteneriatul existent și deschidem al doilea centru logistic pentru Zooplus, pe lângă locația din Italia”, a precizat Gergely Hepp, Managing Director al diviziei Europa Centrală de Est la Fiege.