Industria logistică din Europa a fost zguduită de efectele pandemiei de coronavirus, dar nu la fel de puternic precum alte ramuri economice, arată rezultatele unui studiu realizat de institutul german de cercetare ”Fraunhofer Institute for Integrated Circuits IIS”. Potrivit documentului, industria logistică a înregistrat o creștere de 3,1% în 2019, însă a scăzut cu 3,5% în 2020.
Cu un volum de afaceri de aproximativ 1.115 miliarde de euro estimat pentru 2021, industria logistică se află la un nivel mai scăzut decât cel din 2018. Potrivit Fraunhofer Institute, printre motivele acestei scăderi se numără și restricțiile cauzate de izolare, care au afectate consumul de servicii din industria alimentară, hotelieră sau cea turistică, dar care au dus, în schimb, la o cerere mai mare de bunuri de larg consum. Acest ultim lucru a majorat cererea de servicii logistice. În plus, mai arată analiza, în condițiile în care comerțul cu amănuntul în magazinele fizice a fost limitat în mod semnificativ de măsurile de izolare, comerțul electronic prezintă oportunități de creștere în continuare.
În plus, din cauza lipsei capacităților de transport, în special a celui aerian și maritim, tarifele au crescut semnificativ, astfel că s-au cheltuit mai mulți bani pentru același serviciu. ”Aceste efecte au amortizat declinul industriei de logistică”, spun cercetătorii de la Fraunhofer Institute.
Prognoza pentru dezvoltarea în continuare a logisticii europene în cursul anului 2021 indică o redresare de aproximativ 3%, cu rate mai mari începând din 2022.