Printr-o modificare adusă Decretului-lege 36/2022, termenul „logistică“ a fost inclus în legislația italiană. Modificarea a fost propusă de Assologistica și face ca activitatea de logistică să fie recunoscută oficial, putând avea acum și contracte specifice.
Textul a fost aprobat în după-amiaza zilei de 29 iunie 2022, iar modificare propusă de Assologistica la articolul 1677 bis (care reglementează prestarea continuă sau periodică a serviciilor) va avea acum următorul cuprins: „Dacă contractul are ca obiect, în comun, prestarea a două sau mai multe servicii logistice referitoare la activitățile de recepție, transformare, depozitare, custodie, expediere, transfer și distribuire a mărfurilor altei persoane, regulile relative se aplică activităților de transfer a lucrurilor dintr-un loc în altul la contractul de transport, în măsura în care sunt compatibile”.
Deși sunt puține cuvinte, reprezentanții Assologistica spun că urmează un drum care a început în urmă cu șase ani și care s-a accelerat în ultimii doi. „În sfârșit, legiuitorul recunoaște existența și rolul logisticii în cadrul sistemului de coduri, acordându-i rang de contract specific în cadrul reglementării contractelor de achiziție”, scrie asociația într-o notă, cu speranța că acest lucru „va permite o dezvoltarea armonioasă și bine reglementată a activităților logistice din țara noastră, contribuind și la dezvoltarea economică și a ocupării forței de muncă”.